„Femeile fac dragoste pentru a fi iubite, barbatii iubesc pentru a face dragoste", este aproape un dicton. Aceasta inseamna ca barbatul ar putea foarte bine sa se lipseasca de iubire pentru a avea o femeie, dar aceasta nu s-ar putea darui si nu ar putea face sex fara a se gandi la iubire. Altfel spus, barbatul ar sti mai bine sa disocieze sexualitatea de sentimente. Este adevarat? Mai este adevarat?

O ancheta recenta arata intr-adevar ca barbatul investeste mai putin in activitatea sexuala decat femeile. La intrebarea: „Puteti avea relatii sexuale fara sa iubiti?" 2/3 dintre barbati raspund „Da", fata de 1/3 dintre femei (mai exact 63,8% si 35,9%). Aceasta ancheta arata ca in decursul unei vieti barbatul are in medie 11 partenere de sex dintre care iubite sunt doar 4,5, iar femeia are 3,3 parteneri de sex, iar iubiti vor fi 3. Mai putem constata de asemenea ca 33% dintre barbati au fost foarte indragostiti de prima partenera de sex, fata de 64% dintre femei.

Astfel, este foarte adevarat ca in activitatea sexuala majoritatea barbatilor acorda mai putina importanta aspectului afectiv si relational decat femeia. Aceasta nu accepta relatia decat daca exista participare afectiva si intelectuala, altfel spus, decat daca iubeste si este iubita. Vom remarca totusi ca o treime dintre barbati au nevoie sa fie iubiti pentru a putea sa faca dragoste. Asta arata ca, ancheta fiind recenta, a fost intervievat un numar mare de barbati cu mentalitate noua.

De ce barbatul poate face distinctie intre sex si iubire? Pentru ca stie sa distinga mai usor intre nevoile sexuale si sentimente? Pentru ca are o viziune mai profana, mai materialista asupra sexualitatii? Atunci cand priveste o femeie, el este cel a carui privire ii aluneca instinctiv spre zonele erogene si caruia ii creste dorinta de sex. El, consumator de filme pornografice. El, cu o mentalitate de penetrant fugitiv: sa aiba o femeie, sa o posede si sa se retraga pentru a fuma o tigara sau sa revina la preocuparile lui, ceea ce permite si impune placerea sa exploziva si scurta, urmata de o faza refractara.

Dar „este prins chiar cel care credea ca prinde". Se intampla ca barbatul, care la inceput nu viza decat o relatie sexuala, sa se ataseze ulterior de o femeie, trecand de la sex la afectiune. Intensitatea placerii sexuale resimtite il leaga de acea femeie care i-o produce. De acum „o are in sange".

„Recunoastere" zic unii, „dependenta" spun altii: o seama de endorfine si de alte molecule ce dau nastere voluptatii sunt responsabile de aceasta legatura. Dar biologia nu este decat un aspect — reductor — al legaturii. Dincolo de chimia corpurilor exista chimia constintelor. La inceput a fost dorinta de sex, apoi intelegerea, apoi atasarea. Dorinta pune fundamentele, placerea uneste, iubirea incoroneaza. Bineinteles, ceea ce am scris priveste femeia si barbatul traditionali. Barbatul de azi isi revendica dreptul la sentimente. Relatiile limitate la sex il intereseaza mai putin. El prefera sa asocieze sexului inima si sufletul, pe scurt profunzimea. Isi recunoaste nevoia de iubire si de securitate afectiva. In ziua de azi, numai jumatate dintre barbati ar putea sa faca dragoste fara a fi vorba si de sentimente. Invers, femeile actuale revendica dreptul de a face dragoste fara a iubi. Fac diverse experiente sexuale, pur fizice, in numele libertatii cucerite de curand.

Dar, dupa o perioada oarecare de iubire libera, si unii, si altii recunosc ca voluptatea, calitatea legaturii sexuale, fericirea care rezulta din aceasta sunt superioare atunci cand cei doi parteneri se iubesc. Sunt mai multe zambete, mai multa atentie, mai multa rabdare, amabilitate, tandrete, generozitate, comunicare, creativitate, incredere, toleranta, complicitate. O absenta a limitelor.